Inovatia e o problema de cultura si incredere
Da, cred ca inovatia este o problema de cultura. Ideea de inovatie merge in ultima vreme mai departe de traditionalul “dezvoltare de produse si servicii”. Multe organizatii, le-as spune inteligente, pioniereaza inovatia in arii precum procese de afaceri, canale de distributie, modele de afaceri; in esenta se duc pe intregul value chain al unui produs sau pe intregul ciclu de viata al unui proiect. Cu toate acestea, desi multe companii vorbesc despre inovatie ca despre o activitate la ordinea zilei, in putine este consistenta intre “inovatia - factor de diferentiere” si “inovatia - instrument strategic”.
Ce vreau sa sugerez nu este lipsa de orientare spre noutate, ci optiunea prioritara, uneori obsesiva, pentru obiectivele pe termen scurt (in esenta cifra de afaceri si marjele de profit), care primeaza in defavoarea celor pe termen lung; surpinse in anumite cazuri in aria de inovare. In atare circumstante, e dificil pentru oamenii acelei companii sa constientizeze ca intr-adevar ideilor lor, creative sau inovative, pot fi relevante. Si de cele mai multe ori aceasta omisiune e mai frustranta decat stimulentele materiale sau beneficiile asociate. Mai ales ca, atunci cand vorbim de inovare, suntem pe teritoriul “talentelor”.
De ce cred ca e dificil de transmis o astfel de cultura? De multe ori, procesele inovative sunt asociate unor programe de schimbare vizibile, semnificative, critice. Si, asa cum stim, un program de schimbare (proiect) are obiceiul de a lua din resursele alocate, teoretic, pentru obiectivele pe termen scurt. Cred de aceea ca eroarea vine din teama esecului unui proiect inovativ; in jargon, e vorba de “cartofi fierbinti”.
Performanta pe termen scurt e buna; daca incurajarea e distribuita doar in aceasta directie, devine un inhibator pentru generatorii de inovatie (asa numitii knowledge brokers).
Solutia? Tinte si metrice pentru inovare. Sau, contabil vorbind, transformarea zonelor de R&D din centre de cost in centre de profit. Exemple gasim: numarul ideilor inovative transformate in business case-uri; x % din veniturile pe urmatorii 3 ani sa vina din produse sau servicii noi; sau y % din ideile de afaceri sunt atrase de la retelele externe de clienti si parteneri (aici intervine o alta capcana: multe organizatii asuma procesul inovativ ca fiind rezultatul probelor de laborator din propria pepiniera). In esenta, se asigura astfel doua ingrediente pentru proliferarea inovatiei: increderea in puterea ideilor inovative si distribuirea colectiva a riscului de esec, asociat implicit ideilor noi. “Vehicolul” pentru un astfel de plan este o retea, cu porti deschise si spre exterior care asigura in ciclu permanent pentru inovatie.
Se poate valorifica astfel puterea cunostintelor multidisciplinare, din diverse domenii sau avand argumente din arii de expertiza diferite ale organizatiei. Metricele asociate? Frecventa colaborarilor interne; gradul de interactiune multi-disciplinara; numarul si zonele din care provin cele mai prolifice idei inovative; cine sunt knowledge broker-ii, cine sunt creatorii de modele; cine sunt campionii sau catalizatorii de oportunitati comerciale.
Sigur, sunt multe ancore de care te poti agata pentru a promova o astfel de atitudine: modul in care conturezi o retea inovativa; sursele de idei inovatoare; criteriile de selectie a ideilor. Dar in final totul rezida in modul in care sunt incurajate ideile noi si in disponibilitatea pentru a experimenta.
Spune-ti parerea