Restaurant Casa Bana

Descriere

Casa Bana e (un fel de) restaurant ca din romane, si nu m-ar mira sa apara sau chiar sa fi aparut deja prin scrierile cuiva, mai ales ca am auzit ca e calcat de mai multi intelectuali dornici de o mancare ca din amintiri si de o atmosfera boema, de alt oras si de alte vremuri.

Dl George Bana e un fost chelner la Lido, care in 1998 s-a saturat sa fie angajatul altora si si-a deschis un fel de terasa-carciuma in curtea din spatele casei lui sau a unor neamuri, chiar in spatele marilor blocuri de pe Stefan cel Mare, unde incepe cartierul cu case vechi dinspre Tunari spre Eminescu, Gradina Icoanei si ma departe peste tot centrul. Dl Bana nu a scris nimic pe poarta, asa ca daca nu il cauti in mod expres, nu ai cum sa afli ca acolo e (un fel de) restaurant.

Cineva cu care am fost acolo, care sta de 20 de ani pe strada alaturata, a fost uluit sa afle ca acolo e un restaurant, si inca unul despre care se scrie de bine... Dupa ce treci de poarta din poza vezi un sir de case-vagon, destul de saracacioase pentru standardele zilelor noastre. In capatul culoarului dai de o curte mica, in care dl Bana a construit o baraca din lemn si din placaj, pe care a amenajat-o cu un total dispret fata de gusturile bucuresteanului modern.

A lasat placajul asa cum a iesit din fabrica, a pus pieile catorva dobitoace pe pereti, langa florile de plastic, si gata. Apoi s-a concentrat pe mancare: toate facute la el in casa, de la salamuri, zacusca, icre, muraturi si pana la paine si la mancarurile gatite. Am gustat din multe feluri la Casa Bana si inca nu am gasit vreun prilej ca sa-l putem contrazice in aceasta privinta, asa ca ramane ca el.

Au o singura bucatareasa, pe Nicoleta, secondata de un specialist-afumator (domnul din poza), care executa operatiunile respective in masinaria din curte, in poza si ea. A fost o surpriza de mari proportii sa gasim mancarea pe care o cautam de atatia ani in Bucuresti tocmai in curtea cu afumatoare. Doar la Vatra Neamului din Balotesti si la Zexe-le din apropiere am mai avut sentimentul ca mancam numai mancare romaneasca adevarata, numai ca acestea doua din urma nu vor cu niciun chip sa te lase sa uiti ca esti bucurestean. Daca in clipele acelea ar fi intrat Pastorel Teodoreanu pe usa la Casa Bana, nu cred ca s-ar fi mirat nimeni... Eu i-am pus 9 la ambianta pentru ca sufar de nostalgie si de inima albastra, insa imi inchipui ca nu putini vor fi aceia care vor fi indignati de ce gasesc acolo si care ma vor declara pe mine "ciudat" sau "vandut" domnului Bana, in cel mai bun caz.

La mancare am ezitat mult intre 9 si 10, si nu am pus nota cea mai mare pentru ca nu cred ca Nicoleta poate (si are cu ce) face la fel de bine cele peste 100 de feluri pe care le-am vazut in meniu si pentru ca mancarea nu e chiar la fel cu cea pe care o mananc la tara, cand am ocazia sa ajung departe de oras si ca oamenii aceia parca se feresc de mancarea taraneasca traditionala si isi indreapta privirile catre mancarea traditionala romaneasca "de oras", adica ceva mai "boiereasca".

Preturile nu sunt mici la Casa Bana, insa pentru ce ne ajunge in farfurie sunt foarte rezonabile. Nu se plateste cu cardul la dl Bana si nici macar casa de marcat nu are, in caz ca vrea cineva o hartie pentru ce a platit. Nu m-ar mira sa aud, prin urmare, ca Fiscul si Sanepidul nici macar sa nu stie ca dupa poarta aceea maro e (un fel de) restaurant... Cu siguranta, Casa Bana e un loc ce trebuie vizitat, mai ales daca sunteti deschisi la minte si nesclifositi si daca vreti sa mancati mancarea din amintiri, pe care o cautati mult si bine prin Bucuresti pana sa dati de o urma a ei. Si asta mai ales vara, cand o sa stati in gradina cu vinul in fata, langa afumatoarea domnului din poza. E o experienta careia unii dintre oamenii pe care ii stiu eu ii duc dorul... (GB - Restrograf)